Articol de prezentare

De ce am fost înjurat, defăimat, batjocorit și prigonit de la Municipal:

  • Medicii-vedetă  ”au lătrat” degeaba,
  • ”căpușele” n-au mai avut ce suge,
  • Municipalitatea n-a mai avut liniștea dorită, conform pledoariei din fața Judecătorului, în care reprezentantul Primăriei spunea: ”Primarul vrea liniște în spital!”
  • presa a savurat circul, promovând ”senzaționalul”, dar neavând nicio dovadă, doar acuzații mincinoase, vorbe…;
  • încet, încet, pacienții își primeau spitalul din mâna clanurilor, ”căpușelor” și medicilor-vedetă, iar asta chiar nu avea cum să se întâmple, această îndrăzneală era prea de tot;

Omeni buni, orădeni, bihoreni,

După mai bine de 4 luni, e momentul să știți ce s-a întâmplat în 2019 la Municipal:

Ca Manager al Spitalului Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea,

Nu am cerut niciodată, niciun avantaj, nimănui! Doar să fiu lăsat să pot lucra în slujba comunității, nu a clanurilor! Nu o dată am bătut la propriu cu pumnul în masă ca să pot să-mi exercit mandatul de Manager al Spitalului Public potrivit prevederilor legale și nu fiind ghidat sau cel puțin sugerându-mi-se traseul de tolerare a clanurilor și îngăduirea intereselor private și de grup ale vedetelor și ”căpușelor” din spital!

Mai apoi, ca urmare a acestei ”atitudini”,

Am fost schimbat ilegal și abuziv din funcția de manager al Spitalului Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea acum patru luni. Niște ticăloși și câțiva mincinoși au fost suficienți pentru a-mi degrada imaginea de manager profesionist al sistemului medical bihorean, profesie pe care o urmez din anul 2002 fără întrerupere.

Pe parcursul mandatului meu din cursul anului 2019 s-au promovat pe rețelele de socializare multe fake news-uri despre mine și familia mea, dar nu am ripostat atunci, ci am așteptat ca acei indivizi să-și consume toate ”fumigenele” și ”cartușele oarbe”, ca acum să-i ”ciuruiesc” într-un mod spectaculos, cu dovezile aferente. Chiar dacă va dura ceva timp să-mi reabilitez numele, inclusiv în ceea ce privește capabilitatea managerială, a meritat acest risc pe care mi l-am asumat, pentru a scăpa mai încolo definitiv spitalul public de ticăloși și de a reda Spitalul Municipal pacienților.

Am folosit zi de zi, minut de minut, capabilitatea presei  bihorene de absorbție a senzaționalului (care se vinde bine), prin comunicate de presă ținând ”la cald” mass-media locală pentru a putea să măsor limita de la care sistemul mafiot reacționează, adică, nivelul de tensiune din spital care îmi era permis și dincolo de care deja reprezentam cea mai mare problemă pentru medicii-vedetă.  Era necesar să simt limita de suportabilitate a măsurilor juste din spital.

Am folosit o serie de diversiuni  fără miză medicală (ex.: închiderea bucătăriei, după ce întreaga conducere a spitalului formată inclusiv din șefii de serviciu, s-a asigurat că se poate asigura hrana pacienților în bune condiții, prin altă variantă decât bucătărie proprie, chiar variantă temporară) ca să văd cine cu ține ține, care sunt taberele înăuntrul și înafara spitalului în PNL, în PSD, în DSV, în DSP, la Facultate, în alte Instituții și cercuri care mișună înăuntrul și în jurul spitalului public. M-am înspăimântat, deși mă speriu mai greu din fire, când am concluzionat ”fauna” diversă care ”mușcă” din banii publici și din interesul public al oamenilor și-l transformă în interes de grup, privat. Fără întreținerea unui scandal mediatic grandios, inclusiv prin comunicate de presă, ecoul realităților pe care am început acum să vi le prezint în episoade, era aproape nul. Se citea în vara sau toamna trecută câte ceva despre o anumită problemă, care se stingea imediat și cum orice minune ține 3 zile, se uita totul. 

De aceea un circ continuu a scos în evidență în mod brutal și destul de neobișnuit față de ”liniștea” din Municipal și din Oradea chiar, șocantele realități pe care le-am găsit în spital. Nu aveam altă soluție pentru a sensibiliza opinia publică, decât ieșirea ritmică în mass-media în mod instituțional, cu comunicate oficiale, cu ștampilă și număr de înregistrare. Această agasare mediatică despre Municipal menținută mai multe luni în spațiul public i-a obosit pe unii, i-a plictisit pe alții, dar a fost cea mai bună armă împotriva liniștii așternute în Municipal de aproape 10 ani încoace, care ascundea furturi din banii spitalului, abuzuri, mapraxis, chiar decese dubioase! Nu puteam atrage atenția decât printr-un parteneriat activ cu presa, asumat mai mult sau mai puțin voluntar de unii jurnaliști rău voitori care urmăreau doar senzaționalul , iar unii având un singur obiectiv: degradarea imaginii lui Foncea.

Explic foarte aplicat ceea ce s-a întâmplat în Municipal, printr-o parodie:

<Este o vorbă a gangsterilor, care spune că ”frăția câinilor dispare când arunci între ei un os”. Pe câini i-am identificat, erau flămânzi  și hamiși.  Știam că cei mai mulți dintre câini mușcă,  iar unii mai mult latră! N-am vrut să țin cont de vorba fostului director medical: ”nu dai după un câine până nu vezi cine e stăpânul care ține la capătul celălalt de lanț”. Am luat un os în mână și m-am dat la ei la toți deodată (printr-o mediatizare bine susținută, acel circ mediatic care nu era nimic altceva decât lătratul câinilor când au văzut osul), iar câinii s-au îmbulzit să înhațe osul. Numai că osul nu era din ăla de mâncat, de la vreun jambon afumat, ci era un os din cauciuc, frumos colorat și arătos, atractiv, din care să poftească mai mulți câini și să tragă de el toți deodată.  Adică aruncasem între câini un os din care puteau mușca toți, dar nu se sătura niciunul. Apoi și-au dat seama câinii, rând pe rând, că osul nu era de mâncat, era doar de jucat și de prostit.

Câinii ăia care numai lătrau înainte, încă latră. Câinii care mușcau și înainte, ”au mușcat-o” cu osul momeală, dar stăpânii câinilor și-au dat seama că lanțul rămâne gol dacă fug câinii după os. Așa că și-au fluierat câinii, i-au înlănțuit și s-au pus toți să fugă după mine. Mă așteptam la asta, că doar păcălisem întâi de toate niște dulăi. Eram pregătit să nu stau să mă latre și nici să mă muște câinii, că doar așa mă apucasem de treaba cu osul încă de la încept: trebuia să-i asmut și să-l văd pe fiecare în parte cât e de pofticios, după os. Acum știu care sunt dulăii și câinii înfometați, precum și stăpânii, că doar i-am văzut, s-au arătat!

Acum rămâne să vedeți cu toții, potrivit vorbei gangsterilor, cum dispare încet-încet frăția câinilor. De data asta dulăii se vor mușca între ei până la sânge, nu ca atunci când că se băteau pentru  vreun os care să le astâmpere  foamea, ci de ciudă și de enervare că au fost pe post de păcălici. Lupta dulăilor va fi și mai înverșunată și haita va fi și mai bulversată, cu atât mai mult că nu s-au ales cu nimic, decât cu prosteala. S-au dat în spectacol pentru nimic! Adică miza nu a fost pe bune. A fost doar demonstrativă! Așa am văzut cum așteaptă câinii să primească oase, am observat prioritatea în care dulăii ajung primii la oase. Unii câini furau osul și fugeau cu el, alții voiau să-l mănânce, alții să-l îngroape. Dar oricum, osul era dorit de toți ăia hamiși și răi. Restul câinilor din haită care lătrau, poate lătrau când vedeau ce proști erau dulăii care se băteau pe osul de plastic sau poate lătrau că doar le plăcea spectacolul. Câinii și-au dat seama că s-au luat unii după alții, la început haita având clar ca țintă osul…, dar după ce au constatat că osul a fost de cauciuc, dulăii au început să latre unii la alții și a început …circul între câini. Măcar ierarhia câinilor să fie salvată! Eu știu deja care sunt primii care se vor mușca între ei, pentru că i-am păcălit cu un os din plastic. Să vedeți când vor începe câinii să-și muște stăpânii!…Atunci va fi circ adevărat!

Să îndrăznim să ne gândim cum va fi când se vor mușca și stăpânii între ei…? Ar fi totuși prea de tot să vedem un astfel de scenariu pe termen scurt în Municipal, nu?  Dar, nimic nu e imposibil!…

Ce poți să faci cu un os?…între gangsteri…, pardon, între câini! Mai ales cu un os din cauciuc…>

Dacă sprijinul unor jurnaliști, reporteri, redactori, directori, chiar a fost asumat și sincer, cinste lor, s-au prins de treabă! Ăsta a fost circul mediatic 2019 în Municipal! Pot face un simpozion de comunicare pe tema circului din Municipal în 2019, dar parodia de sus este rezumatul fidel al realității ”câinești” din Municipal, precum și regula după care ”dulăii” își împart oasele, fie ele și din cauciuc. Măcar să se știe cine sunt șefii, ”dulăii”! Am aflat…

De partea cealaltă a presei, de tipul agenției Consiliului Județean și altele, defăimarea mea în mass-media voi cere să mi se repare prin procese, voi încerca să-mi refac rapid imaginea de profesionist și justițiar în sănătatea bihoreană!

Am avut nevoie de presă și mediatizare, de circ. Așa că mi-am asumat un mare risc. Fiind convins că sunt curat, nu m-am temut că mi se va întâmpla ceva, de aceea am îndrăznit să deconspir nelegiuirile din Municipal. Toate acuzațiile care mi s-au adus în mass-media și pe facebook (de la incompetență managerială cu depășirea bugetului și blocarea spitalului în datorii ce nu se pot plăti, până la furt din banii publici, însușirea de bani din spital de către firmele mele, lipsă de medicamente în spital, etc.) sunt false, sunt minciuni, fără nicio acoperire, fără dovezi. Tot atacul mizerabil la adresa mea a fost  doar cancan și dezinformare!

Pe scurt, oameni buni, explic opiniei publice punctual, pentru a stabili cadrul real de discuție:

  • Într-un an și jumate de mandat de Manager al Spitalului Municipal, mandat câștigat prin concurs notat cu 9,41 și un plan de management de la încput îndrăzneț, care garantează redarea spitalului public către comunitate, am reușit să fac ce nu s-a făcut din punct de vedere organizatoric de 9 ani încoace, de la unificarea spitalelor componente; execuția bugetară a fost legal realizată, nu s-au înregistrat arierate niciun moment din 2019, iar angajamentele legale/bugetare au fost în limita creditelor bugetare aprobate – mai exact, nu există niciun leu ca plată scadentă către furnizori care să nu fie acoperit bugetar; singura măsură luată (?!) de conducerea interimară după revocarea mea abuzivă, a fost să taie cașcavalul din micul dejun al pacienților – asta a fost ”mișcarea de forță” în redresarea financiară pe care o clamau, dar care nu se impunea; problema lor însă este una majoră, aceea că nu au fost capabili să cheltuie aproape 1 milion de lei, sumă care s-a reportat pe anul 2020 ca excedent, o sumă pe care conducerea interimară nu a angajat-o, deși era vital pentru spital a fi alocată proiectelor anului 2019;
  • Atât de ascunse au fost aranjamentele și hoțiile din spitalul public, încât numai după ce am schimbat fosta conducere executivă am reușit să mai aflu din adevărurile crunte; încă sigur nu le-am aflat pe toate, dar suficiente încât să fiu total incomod pentru bandiți;
  • Firmele SOCIALMED și MEDCAMP (pe care le reprezentam până am devenit director/manager la Spitalul Municipal) nu au avut niciodată contract de lucrări, servicii sau furnizare de produse cu Statul Român; firmele nu au lucrat niciodată ca subcontractante ale altor firme aflate în vreun contract cu Statul Român; aceste două firme nu au încasat niciun leu din bani publici ca venituri din exploatare, niciodată în istoria lor de 9 ani; toată activitatea acestor firme, de la înființare din anul 2011 până în prezent, este una onestă, transparentă, desfășurată într-o legalitate deplină; firmele nu au primit niciodată niciun leu donație de la cineva; la nivelul acestor firme, nu există niciun contract și niciun leu încasat din vreo activitatea de execuție lucrări și/sau prestare de servicii către vreun client care să fi fost vreodată executant de lucrări/prestator de servicii/furnizor de bunuri la Spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea; eu am creditat aceste firme în cadru legal, cu sume din veniturile mele încasate din sistemul privat și creditările au fost declarate întotdeauna la zi în declarațiile de avere; nu am creditat firmele niciodată cu niciun leu cât timp am ocupat funcții la Spitalul Municipal; pentru a liniști definitiv mincinoșii și ticăloșii, subliniez că Agenția Națională de Integritate a mai fost sesizată în cazul meu de alți nemernici și această instituție a cercetat fiecare bănuț al firmelor SOCIALMED și MEDCAMP, declarându-mă cetățean integru! Mai era ceva imputat și ce vreau să explic extrem de punctual: că firmele au sediul la adresa la care locuiesc eu. Normal; nu am ce să ascund nicicând, sediul acestor firme este legal ocupat prin contracte de comodat pe perioadă nedeterminată, de la înființarea din 2011 cu aceeași adresă; fiind comodat, care înseamnă folosință gratuită, nu se încasează chirie, deci nu se trece în declarația de avere și/sau interese!
  • Cei care umblau pe la ziare și strigau în gura mare că nu aveau medicamente pe secție, erau cei care potrivit prevederilor legale aveau obligația să se asigure că nu sunt sincope în aprovizionarea de medicamente în spital; chiar acei medici erau membri ai Comisiei Medicamentului, iar în actele normative incidente se pot ușor vedea care le erau atribuțiile de care nu s-au achitat niciodată, preferând să mintă cu nerușinare!

Constat că în această perioadă de patru luni de când am fost prigonit din funcția de Manager al spitalului public, toate sunt în regulă în Spitalul Municipal, nu mai este nicio problemă, e liniște totală…

Sunt două variante posibile: sau cei care mi-au vrut răul sunt tâmpiți (fiind evidentă făcătura acestora din 2019 în raport cu mine) sau sunt rău-voitori la adresa populației, deoarece problemele au rămas  cel puțin aceleași în spital și în plus le-au acutizat ascunzându-le, dar ce e și mai grav, au creat alte disfuncționalități majore care blochează spitalul.

Cele mai multe probleme grave le voi descrie pe rând în serialul destinat orădenilor și bihorenilor, care au mare nevoie de un spital al lor, nu al medicilor-vedetă, ci al oamenilor.

Mai ales în această perioadă de COVID-19!

Copyright © . Toate drepturile rezervate Dacian Foncea.
Social media