Ep. XXVIII: SESIZARE PUBLICĂ a IPJ BIHOR și a PARCHETELOR abilitate cu privire la protejarea MAFIEI din SPITALUL MUNICIPAL ORADEA de către numitul BOLOJAN ILIE-GAVRIL
Încă din anul 2019 ca Manager al Spitalului Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea și ulterior, de 5 ani de zile încoace, am sesizat Poliția și Parchetele despre fapte penale grave petrecute ani la rândul în cadrul acestui spital public, cum ar fi:
- încasarea de bani publici pe documente semnate în fals, de către firma SC HELION SECURITY SRL care aparține numitului CODREAN RAREȘ și care își permite să fraudeze fondurile publice fiind finul numitului BIRTA FLORIN ALIN, caz închis recent de procurori prin prescripție și cel mai probabil ceva fapte de corupție – evident voi ataca la judecător această Ordonanță, doar Judecătorul putând lua decizia finală!
- cam ce se spune în răspunsul pe care l-am primit: dat fiind că în cauză s-a constatat incidența unui impediment la exercitarea acțiunii penale, respectiv a intervenit prescripția, …, pentru a stabili dincolo de orice dubiu caracterul fals al înscrisurilor menționate mai sus, cercetarea și pronunțarea asupra falsului urmând să rămână în sarcina instanței civile, în cadrul dosarului nr. 17231/271/2019, aflat pe rolul Judecătoriei Oradea;
- păi ce au făcut procurorii de 5 ani încoace?! De ce lasă acum Parchetul ca să constate o instanță civilă caracterul fals al documentelor, procurorii nu au avut timp 5 ani de zile? Să fie oare vorba despre fapte de corupție?! Să fie doar prostie?!
- Numitul CODREAN se poate să fi scăpat astfel de pușcărie prin prescripție, l-au scos procurorii, dar să primescă bani pe acele facturi, nu se va întâmpla niciodată, deoarece situațiile semnate în fals atașate la facturi au determinat în anul 2019 ca angajații spitalului responsabili cu aplicarea ALOP (angajare-lichidare-ordonanțare-plată) să nici nu-i înregistreze facturile în contabilitatea spitalului;
- cum crede cineva, chiar binevoitorii din spatele lui BIHOREL, că-i va da legea vreun leu acestui individ, când facturile firmei HELION au atașamente depuse la Spital semnate în fals și Spitalul nici măcar nu are niciun fel de minim debit înregistrat față de această firmă pe baza acelor facturi?
- Nu i-a refuzat nimeni plata acestui individ/acestei firme, nici nu s-a ajuns măcar până acolo, angajații Spitalului nici măcar nu i-au înregistrat facturile în contabilitatea spitalului, pentru că așa au procedat în respectarea cadrului legal angajații cu atribuții de serviciu specifice: CFPP, angajare de cheltuieli – angajament legal, ordonanțare, lichidare…deci e imposibil să se vorbească despre plata sumei de …1 milion de lei către HELION; nu e nimeni atât de nebun și obedient ”sistemului” încât să-i dea vreodată acestui individ 1 milion de lei pe facturi nereale, cu fișe tehnice semnate în fals! Așa este explicat detaliat și tehnic, ca să se anuleze orice speculație!
- decesele suspecte ale copiilor bonavi de cancer, caz care și azi este în cercetarea Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ BIHOR, după un cumul de fapte săvârșite de 4 medici și un fost Manager al Spitalului Municipal (nu le dau acum numele ca să nu-i caute familiile celor decedați cu zile în Spitalul Municipal), aceștia fiind ”acoperiți” până la acest moment de numitul BURTĂ OVIDIU PAVEL și alți complici ai acestuia în calitatea lor de membri ai Comisiei de analiză a deceselor,
- Apoi am depus plângere penală împotriva numitului BURTĂ OVIDIU PAVEL care și azi este în cercetare cu vreo 9-10 fapte penale;
- Am explicat Parchetelor cum numitul P.O.L. nu poate dovedi din arhiva electronică a SPITALULUI MUNICIPAL că a făcut corect și complet analize de IHC în cadrul procedurilor de analize histopatologice a țesuturilor bolnavilor de cancer pe parcursul a mai multor ani, adunându-se sute de pacienți pentru care, datorită faptelor penale săvârșite de numitul relamat penal, Spitalul Municipal ORADEA nu poate dovedi că analizele IHC (imuno-histo-chimice) s-ar fi realizat corect și complet pentru pacienți, ceea ce pune dramatic la îndoială motivele de deces ale acestor pacienți tratați prin chimioterapie cu substanțe indicate de inexistentele analize IHC din softul spitalului – analizorul de IHC luat în comodat de la firma de la care lua reactivii fiind singurul aparat neinclus în rețeau spitalului chiar din dispoziția acelui medic;
- Pe urmă, ca profesionist al sistemului sanitar și cetățean român care respectă LEGEA, am început și alte demersuri justițiare necesare, procesul repetat de a sesiza Poliția, Parchetele, Instanțele, nefiind numai un experiment sociologic prin care am măsurat, concluzionat și demonstrat gradul de incompetență al anchetatorilor sau poate de corupție,
- Precum cazul numirii ilegale, a incompatibilității și conflictului de interese, a numitului CARP GHEORGHE,
- Sau abuzul în serviciu al numitului BIRTA FLORIN ALIN,
- Ori cumulul de infracțiuni de corupție săvârșite de numitul BOLOJAN ILIE GAVRIL în obținerea de 7 milioane de euro din fonduri europene prin fals, uz de fals și înșelăciune,
- Sau nereținerea numitului DULĂU DOREL care a fugit de la locul accidentului după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni și a amenințat familia acestuia,
- Moartea suspectă a 7 pacienți sufocați în ATI din lipsa de oxigen,
- Lipsa medicamentelor care a determinat moartea unui număr impresionant de pacienți din SPITALUL MUNICIPAL ORADEA,
- Desființarea ilegală și abuzivă a SPITALULUI MUNICIPAL ORADEA;
- Furtul de peste 2 milioane de euro făptuit de numitul BAKO GABRIEL prin firmele nevestei acestuia din banii cuveniți SPITALULUI MUNICIPAL
- Ori a ”cercetătorilor” din studiile clinice, angajați ai Spitalului Municipal ORADEA, investigatori principali în studii clinice care au furat sute de mii de euro din banii SPITALULUI MUNICIPAL ORADEA;
- Sau poate vă amintiți și de deturnarea spațiilor și fondurilor publice către FUNDAȚIA MAN, ori a firmei FRESENIUS NEPRHOCARE ROMÂNIA, firme private ”intrate” fără licitații în spitalul public, FUNDAȚIA MAN încasând nelegal și 1 milion de euro în acest mod de ”exclusivitate”!
Asta înseamnă regimul BOLOJAN în sănătatea orădeană!
Numitul BOLOJAN ILIE-GAVRIL trebuie să câștige alegerile, ca apoi să fie ridicat din birou ca un Președinte de Consiliu Județean corupt,
Care a făcut tot posibilul să scape de mine în noiembrie 2019 știind că sunt un pericol pentru mafia pe care o tutela!
Vă atașez vreo 6 minute din înregistrarea pe care am făcut-o la momentul discuției cu numitul BOLOJAN ILIE-GAVRIL când a venit la mine la birou în data de 8 noiembrie 2019, ora 12, și mi-a spus că va cere Consiliului de Administrație să-i propună lui însuși ca să mă demită la data de 13 noiembrie 2019, ora 11, în biroul primarului, camera 101 – Primăria Oradea,
Fiind astfel demonstrată fapta de abuz în serviciu a numitului BOLOJAN ILIE-GAVRIL care m-a demis ilegal și abuziv la data de 13 noiembrie 2019, fix așa cum mi-a spus în 8 noiembrie 2019,
Fără a exista nicio problemă financiară reală și semnificativă, incompatibilă cu mandatul de Manager la acea dată în Spitalul Municipal ORADEA,
După cum pot dovedi fără tăgadă prin NOTA DE RELAȚII solicitată de CURTEA DE CONTURI a ROMÂNIEI – CAMERA DE CONTURI BIHOR,
Instituție de control de la care numitul BOLOJAN ILIE-GAVRIL aștepta ”validarea” acuzațiilor pe care mi le-a adus.
Argumentele nu au mai venit pentru BOLOJAN de la CURTEA DE CONTURI, de aceea acesta trebuie să plătească penal ”pe cameră” și pentru acest abuz!
Păi cum să-i dea Instanța Supremă cu executare lui BODOG fiindcă a luat pe semnătură proprie și în formă continuă vreo 10-12 salarii pentru una din favoritele lui, care nu a mers în Minister nici măcar să-și ia salariul,
Iar BOLOJAN să scape cu suspendare după ce a luat prin corupție, fals și uz de fals, 7 milioane de euro bani europeni,
Acesta tolerând MAFIA din Spitalul Municipal și destituindu-mă din funcție deoarece am început ”să fac curat”?!
Cum mai lua BOLOJAN banii europeni prin fraudă dacă nu mă demitea de la conducerea Spitalului Municipal? Nu-i lua! Vă asigur!
De aceea am fost demis, pentru ca bandiții să poată să fure banii publici, medicii corupți să-și acopere decesele suspecte,
Iar BOLOJAN să facă ce vrea, nimeni neavând curajul să-l înfrunte în vreun fel, nici vorbă de a-i fi deconspirat cineva faptele penale pe care le-a săvârșit!
Nu vedeți în această campania electorală ce se întâmplă? Toți contra-candidații lui îl pupă în cur, nimeni nu-l contestă,
Dar trebuie să vină apoi DNA-ul sau EPPO să-l ducă, cu mandat de PREȘEDINTE cu tot!
Lasă un răspuns