Skip to main content

Ep. XXXIII: SESIZARE PUBLICĂ pentru SRI în cazul ȚIPLEA: RETRAGEȚI-L pe acest ÎNALT FUNCȚIONAR PUBLIC nedemn de funcția publică de PREFECT al Județului BIHOR! Degeaba l-a impus și l-a sprijinit BOLOJAN, regimul BOLOJAN nu mai este ce-a fost! 

| Foncea Dacian |

Vorba aia:  ”tichia de mărgăritar” e a chelului! Se hotărăsc ei care e norocosul! Respectabilitatea nu mai e demult a niciunuia din capii regimului BOLOJAN!

BOLOJAN dispare în curând nu numai din politică, ci din viața publică, evident ca urmare a faptelor penale pe care le-a săvârșit și care sunt deja cercetate în DOSARUL PENAL Nr. 25/13/P/2022 aflat pe rol la DNA, în contextul în care lui BOLOJAN i s-a mai și șters ”strălucirea”, după cum se vede până și la vot!

Să facem bilanțul după alegeri, ăla pe care îl vor simți oamenii, nu cel ieșit la numărătoare! Facem bilanțul pe alte înscrisuri instituționale decât cele de la BEJ!

CORUPȚIA din politica și din sănătatea locală a ieșit din nou câștigătoare, în condițiile în care:

BIRTA și-a făcut campanie electorală cu 10 muieri și la întâlniri erau ei/ele mai mulți decât cetățenii, dar orădenii n-au avut ce alege altceva!

ȚIPLEA este într-adevăr revelația campaniei! Oare cine l-a demascat? Câți știam despre asta? Orașul e mic, se știe tot și se transmite tot, public sau pe surse!

Așadar, să facem bilanțul real după alegerile locale:

BOLOJAN este PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN  încă neridicat de procurori, dar faptele lui penale sunt cercetate în mai multe dosare penale!

BOLOJAN va ajunge la pușcărie și i se va înceta dintr-o dată acest mandat de PREȘEDINTE al CONSILIULUI JUDEȚEAN BIHOR!

Vom vedea câți vor merge cu el la DNA din PRIMĂRIE – DIRECȚIA PROIECTE EUROPENE, fost VICEPRIMAR responsabil de acest resort, interimarii de la MUNICIPAL – SILAGHI și BARABAȘ, etc…

BIRTA așteaptă niște decizii ale Instanței Penale din Camera Preliminară a TRIBUNALULUI BIHOR, cel puțin în Dosarele penale aflate pe rol: DOSAR PENAL Nr. 3312/111/2023, DOSAR PENAL Nr. 4253/111/2023.

CARP tocmai a fost dovedit în conflict de interese chiar de PARCHET și de POLIȚIA BIHOR, organ de cercetare penală care a dovedit prin ordonanța dispusă de procurori că numitul CARP GHEORGHE și-a plătit lui însuși suma de 500.000 de lei către firma lui de apartament SC MARGOBRINI SRL în conflict de interese din ”eroare”, fiindcă așa l-a prostit numita CIURTIN POMPILIA – Director financiar-contabil al SPITALULUI CLINIC JUDEȚEAN DE URGNEȚĂ BIHOR!

Așa au stabilit în mod repetat procurorii și organul de cercetare penală – am ca argumente zeci de pagini ale Parchetului și Poliției – INSTITUȚII care îmi comunică fundamentat și întemeiat aceste aspecte incredibile despre doi tâmpiți care au furat banii SPITALULUI JUDEȚEAN BIHOR pe care ei spun că îl conduc, plătind ilegal 500.000 de lei firmei de apartament a lui CARP!

Vă dați seama cine conduce cel mai mare SPITAL PUBLIC din România?!

CARP primește lună de lună pensia din sistemul public de pensii și SIMULTAN  își plătește personal, ILEGAL și ABUZIV, suma de 30.000 de lei pe lună din banii SPITALULUI JUDEȚEAN către firma lui de apartament SC MARGOBRINI SRL!

Nimeni nu face nimic! LEGEA și BANUL PUBLIC sunt bătaie de joc pentru CARP și complicii lui: BIRTA, CIURTIN și vreo alți încă zece angajați ai SPITALULUI JUDEȚEAN care semnează aceste plăți ilegale, membri ai CA-ului SPITALULUI JUDEȚEAN,…etc.!

Oamenii acestui județ, cetățenii din Oradea, oameni care merg zilnic la serviciu pentru salarii minime sau oricum neîndestulătoare, sau care își așteaptă pensiile derizorii, nu au niciun sprijin,  nu-i ajută nimeni decât DUMNEZEU din CER, în plus li se ascund realitățile incredibile într-o societate care s-ar vrea  normală,

Iar în acest timp, politicienii, unii foști, alții și actuali infractori, fac legea în ORADEA și BIHOR, fură bani publici pentru ei, fură bani europeni ca să ”dezvolte” Oradea, spre nereușita contribuabililor care vor da înapoi milioanele de euro luate ilegal de BOLOJAN de la UE!

Din păcate, acești indivizi sunt doar RUȘINE pentru ORADEA și BIHOR,

Dar bihorenii i-au votat din nou pentru simplul fapt că PARCHETELE și INSTITUȚIILE abilitate nu și-au făcut datoria, nu și-au îndeplinit atribuțiile, competențele și responsabilitățile instituționale!

Acum am dovada că inclusiv CURTEA DE CONTURI îl acoperă de 2 ani de zile pe numitul CARP GHEORGHE; am primit răspunsul de la CURTEA DE CONTURI după mai bine de …1 an și jumătate! 

CURTEA DE CONTURI nu a făcut și nu face nimic din ceea ce trebuie legal să facă, nu aplică LEGEA, dar se întâmplă totuși un prim pas: nu-l mai acoperă pe făptuitorul CARP GHEORGHE!

CURTEA DE CONTURI a ROMÂNIEI își ia mâna de pe CARP și îl predă PROCURORILOR și JUDECĂTORILOR!

Ia uitați ce scrie CURTEA DE CONTURI: nu va face nimic, nu înțelege să aplice LEGEA 95/2006, dar predă cazul PARCHETELOR, DNA-ului, SRI-ului! Mai rar un astfel de răspuns de predare publică a unui făptuitor; redau aici în totalitate acest răspuns al CURȚII DE CONTURI (care mi-a fost comunicat cu toate numele șterse ca să nu am pe cine reclama penal pentru abuz în serviciu – atenție! Acești auditori ai CURȚII DE CONTURI au salarii de 3-4.000 de euro pe lună)

Procurorii și Judecătorii care îl cercetează pe CARP GHEORGHE fiindcă e musai, nicidecum că ar fi treaba lor, vor trebui într-un final să-l înlăture de la MANAGEMENTUL PRIVAT abuziv și absurd al SPITALULUI JUDEȚEAN BIHOR!

Campania electorală a mai adus o noutate: se transmite prin mass-media că un procuror bihorean plecat prin capitală cu mare pompă ca să facă legea în țară, la nici un an după ce a plecat, se pensionează…Și-o fi atins scopurile? Sau doar, poate posturile centrale erodează mai mult?

CARP avea și el un dosar penal la PARCHETUL GENERAL deschis în urma plângerii penale a AGENȚIEI NAȚIONALE DE INTEGRITATE! CARP e încă pe post, și INCOMPATIBIL, și numit ILEGAL și în CONFLICT DE INTERESE!

Sigur că nu este nicio legătură între cele două subiecte, doar …le pomeneam așa, unul după altul, absolut întâmplător.

ȚIPLEA a fost ȘEF de Cancelarie la fostul Prefect BOLOJAN imediat după ce a fost cercetat ca INCULPAT și demonstrat de Instanțe penale ale Județului ARAD ca fiind fost INFRACTOR!

S-a retras vreo 10 ani ca să revină în forță, direct Prefect!

PREFECTUL – fost INFRACTOR – nu a stat liniștit în acești ani, se pare că și-a băgat nevasta la înaintare! Pe dovezi, pe înscrisuri: pe bază de informații publice vă atașez informații generale cu privire la DOSARUL PENAL NR. 154/111/2019:

Încă o SURPRIZĂ care rezultă din informațiile publice de mai sus! 

Finul lui BIRTA, numitul CODREAN și cu numita CODREAN VICTORIA, sunt și aceștia în dosarul penal cu nevasta PREFECTULUI ȚIPLEA!

INSTITUȚIILE abilitate ale Statului Român trebuie să verifice activitatea numitului CODREAN și a firmelor acestuia și ale familiei lui, care au mare ”intrare” la banul public, pe care l-a furat ani de zile la Spitalul Municipal ORADEA – așa cum am demonstrat deja, familia CODREAN fiind foarte activă alături de VIP-urile PNL-ului și familiile acestora, cu nașu-său BIRTA, mai nou se vede că și … pe felie cu familia ȚIPLEA – prin numita ȚIPLEA SIMONA CLAUDIA!

Așadar, dacă numita ȚIPLEA SIMONA CLAUDIA – Inculpat în DOSARUL PENAL Nr. 154/111/2019 –  judecându-se cu ANAF, este nevasta lui ȚIPLEA DUMITRU – PREFECT de BIHOR, atunci e cam clară treaba!

ȚIPLEA trebuie să plece acasă, a fost un infractor demonstrat de Instanțe PENALE, chiar reabilitat dacă a fost, se pare că și-a continuat abordarea față de practicile…penale!

Poate că numita ȚIPLEA SIMONA CLAUDIA nu este nevasta lui ȚIPLEA DUMITRU – PREFECT DE BIHOR, sau poate Dumi o fi divorțat între timp (ca și tovarășii lui BOLOJAN și BIRTA…),

Atunci simpla coincidență de nume îl va scăpa pe ȚIPLEA de o situație rușinoasă și incompatibilă cu statutul de PREFECT! Evident că voi face și eu precizările de rigoare în acea situație.

Așadar, 

transmit prezenta 

SESIZARE PUBLICĂ în atenția SRI 

de a analiza cazul ȚIPLEA DUMITRU și a-i retrage acestuia autorizația de acces la informații clasificate, secrete, secrete de serviciu, secrete de stat!

Cum se poate ca SRI să dea aviz de acces la informații clasificate unui astfel de individ, fost infractor și cu nevasta ”săgeată” într-o cauză penală cu ANAF-ul?! 

În ce țară trăim? Logic, într-una condusă de SRI, Instituție care permite acces ORNISS și la informații clasificate la un individ ca ȚIPLEA DUMITRU, evident cu niște scopuri clare, în primul rând că acesta fiind șantajabil în orice moment al activității și carierei sale de ÎNALT FUNCȚIONAR al STATULUI ROMÂN! 

Vă dați seama cine ne conduce, cine reprezintă Guvernul în teritoriu?! Vai și-amar! 

Cât am putut, am încercat să-mi aduc aportul ca să se mai limpezească lucrurile și  despre acest ȚIPLEA și despre ”puternicii” zilei!

Aici, se mai impune totuși o remarcă: Eduard HELLVIG a plecat acasă fără să fi fost numit altcineva pe post în locul lui ca DIRECTOR al SRI! Astfel, evident, ca întâmplare, apare celebrul caz COLDEA! 

În acest context de timp și de spațiu bihorean/PNL, aflăm că PRIM-PROCURORUL ADJUNCT AL ROMÂNIEI se pensionează ”fără comentarii” după nici un an de mandat și vine acasă, de unde a plecat plin de proiecte și de vise…așa scria presa vremii! 

Tot contextual se află public și că ȚIPLEA este un fost INFRACTOR, iar BOLOJAN că ar fi avut experiențe similare prin ITALIA/GERMANIA și înainte de a fi PREFECT de BIHOR!

Cel puțin, a fost ciudată campania electorală, nu-i așa?

De fapt, tot ce s-a întâmplat, ce s-a dezvăluit, nu a fost pentru campania electorală cu final cunoscut în Bihor, ci sunt etape destinate pentru vremurile care vin, sunt semnele că INFRACTORII și protejații lor nu mai sunt ”în cărți” ca altădată!

Cum mai e acum, cu BOLOJAN să fie PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, ȚIPLEA să meargă SENATOR, CARP să se pensioneze ca ”EROUL” BIHORULUI, iar BIRTA să nu mai fie lingăul lui BOLOJAN, ci un mare ”primar” și ”politician” care să rămână în istorie?!

Un lucru e cert! TOȚI ĂȘTIA VOR RĂMÂNE ÎN ISTORIA LOCULUI! Cum? Așa cum vor vrea…PROCURORII și JUDECĂTORII! 

Dar și cetățenii vor avea un cuvânt de spus! Nu neapărat numai prin vot, dar se mai schimbă lucrurile! Oamenii vorbesc, scriu, se organizează,…

Proștii și infractorii se cred la putere, dar spre surprinderea lor, bilanțul după alegeri arată că este doar o victorie de etapă pentru orădenii simpli, aceia care nu iau salariu de la stat ca să-l voteze pe BOLOJAN și pe BIRTA, ori pe CARP și PNL-ul, sau PSD-ul! 

Constatăm că Șeful IPJ CLUJ a fost deja săltat, Șeful IPJ ALBA e cercetat penal, la BIHOR, atât IPJ BIHOR cât și PARCHETELE și INSTANȚELE încă îi acoperă pe  făptuitorii:  BOLOJAN, CARP, ȚIPLEA, BIRTA…!

Dilema zilei: totuși, cine-i ajută și pe bihoreni ca să afle până la urmă adevărul despre MAFIA din județ și cine va aplica LEGEA pentru a apăra interesul public?!

HAI ROMÂNIA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dacian Foncea
Dacian Foncea

Alte articole